Download Ducrot Si Schaeffer Dictionar Enciclopedic Al Stiintelor Limbajului PDF

TitleDucrot Si Schaeffer Dictionar Enciclopedic Al Stiintelor Limbajului
File Size4.8 MB
Total Pages504
Document Text Contents
Page 2

Oswald Ducrot, Jean-Marie Schaeffer

Noul dicþionar enciclopedic al ºtiinþelor limbajului

Page 252

258 CONCEPTELE PARTICULARE

precum engleza, dar nu este necesară în franceză. Accentul principal 1 cade pe silaba dominată
de nodurile F; celelalte sînt accente secundare, 2, 3, 4, a căror forţă relativă este definită de
gradul de integrare în structură, adică de numărul de noduri F care domină nodul /cel mai de
jos. Cum cuvintele se organizează ierarhic după un arbore sintactic în principiu binar, arborelui
sintactic îi corespunde aşadar un arbore metric izomorf ale cărui ramuri sînt aiternativ F şi t care
duc ia noduri fraţi F şi f, care se despart la rindul lor în ramuri,

Această teorie a fost folosită de F. Dell pentru a explica regularităţile de accentuare din
franceză care sînt condiţionate de structura sintactică. Ceea ce se petrece la nivelul accentuării
frazei, care se caracterizează întotdeauna printr-un branşament///7, este ilustrat prin următoarele
exemple aie lui F.Dell:

Pornind de aici se construieşte o grilă metrică care indică greutatea relativă a silabelor după
drumul parcurs pentru a merge de la vocală la rădăcina arborelui, adică numărul nodurilor F
întîlnite şi nivelurile lor. Această grilă metrică reprezintă schema accentuală abservată; ea trebuie
să fie conformă cu arborele metric derivat din arborele sintactic. Ea este supusă de altfel unei
constrîngeri de euritmie şi de necontiguitate, pentru a nu permite ca două silabe tari să fie
alăturate; se explică astfel deplasarea accentului cînd, în juxtapunerea de morfeme sau de
cuvinte, două silabe normal accentuate cînd unitatea este izolată, sînt contigue: de exemplu în
engleză avem thirteen „treisprezece" dar thirteen boys „treisprezece băieţi" sau, în franceză,
avem mai degrabă dix-sept „şaptesprezece" şi dix-sept filles „şaptesprezece fete".

Schemele accentuaie posibile ale unui şir morfosintactic sînt determinate de structura
constituenţilor de suprafaţă. Pentru ca o configuraţie să fie bine formată, este necesar ca arborele
metric să fie aplicat în mod „conform" in schema accentuală care îi este asociată. Altfel spus,
se consideră că gramatica generează separat arbori metrici şi griie metrice, apoi le cuplează la
intîmplare; sînt reţinute ca gramaticale numai acele perechi care îndeplinesc anumite condiţii de
formare corectă.

Deoarece în numeroase limbi, printre care şi franceza, parametrul fizic cel mai important
al accentului este frecvenţa fundamentală, se poate considera împreună cu F. Dell că curba
melodică observată depinde de doi factori: schema accentuală şi motivul tonal care este
constituit dintr-o înşiruire de tonuri: Jos, Mijlociu, înalt. Motivele tonale, în număr limitat ca în
orice iirnbă, sînt conferite după reguli de atribuire de tip autosegmental. 0 atare concepţie a
fonologiei este în mod evident globală şi integrată într-o gramatică.

Page 253

UNITĂŢI NESEMNIFICATIVE 259

Gu fonologia autosegmentaiă, propusă de j. Goldsmith (1976), reprezentările fonologice
nu sînt constituite dintr-o concatenare, după o axă unidimensională, de segmente corespunzînd
tonelor sau fonemelor, ca în fonologia structurală clasică sau ca in fonologia generativă, ci din
toate unităţile folosite în analiza fonologica, adică în studiul unităţilor nesemnificative cate se
aliniază după un ai treilea tip de segmente autonome (orizontale, trepte, paliere, linii) articulate
pe axa temporală (a vorbirii) compusă dintr-o succesiune de unităţi temporale, punctele
scheletice, datorită cărora este reprezentată dimensiunea durată. Pe o linie autonomă, silabele
se urmează regrupînd puncte scheletice după structura lor proprie constituită în esenţă din Atac
şi Rimă (care poate fi împărţită în Nucleu şi Coda); segmentele, Vocale şi Consoane, se
repartizează pe alte linii autonome, vocalele neputînd corespunde decît Nucleului, consoanele
putînd constitui un Atac sau o Coda, O altă linie corespunde domeniului Tona! şi o alta domeniului
Metric şi Accentuai; alte linii, în fine, sînt consacrate unei anumite trăsături fonetice.

tonuri

liniile trăsăturilor

Asocierea între linii se face după principii generale universale care trebuie să îndeplinească
o serie de condiţii de formare corectă, in genere, noþiunea de regulă nu mai există.

De exemplujn domeniul tonal, se pleacă de la principiul fundamental următor: 1° toate
vocalele sînt asociate fiecare cu cei puţin un ton, şi toate tonurile sint asociate fiecare cu cel
puţin o vocală; 2° liniile de asociere nu se încrucişează. Astfel exprimat, acest lucru nu explică
cu precizie felul în care se leagă între ele tonurile şi vocalele; dacă dimensiunea unui domeniu

Page 503

Arbitrar (O.D,) 210
Sincronie şi diacronie (O.D.) 218
Modularitate (Dominique Bassano) 226
Referinţă (O.D.) 234
Ficţiune (J.-M.S.) 242

Conceptele particulare 249
Unităţi nesemnificative (Georges Boulakia) 251
Prozodie lingvistică (Georges Boulakia) 264
Unităţi semnificative (O.D.) 279
Părţile de vorbire (O.D.) 285
Funcţii sintactice (O.D.) 291
Reguli şi principii generative (O.D.) 301
Structuri superficiale şi structuri profunde (O.D.) 310
Prelucrarea limbajului: percepţie, comprehensiune, producţie (Dominique Bassano) . . . 322
Însuşirea limbajului (Dominique Bassano) 329
Patologia limbajului (Dominique Bassano) 337
Combinatorie semantică (O.D.) 345
Anaforă (O.D.) 355
Relaţii semantice între fraze (O.D.) 365
Figura (Philippe Roussin) 373
Text (J.-M.S.) 384
Literatură orală (J.-M.S.) 392
Genuri literare (J.-M.S.) 403
Motiv, temă şi funcţie (J.-M.S.) 411
Stil (J.-M.S.) 421
Versificaţia (J.-M.S.) 430
Timpul în limbă (O.D.) 439
Modalitatea în limbă (O.D.) 449
Timp, mod şi voce în povestire (J.-M.S.) 458
Enunţare (O.D.) 470
Enunţare teatrală (J.-M.S.) 477
Personaj (J.-M.S.) 485
Situaţie de discurs (O.D.) 492
Limbaj şi acţiune (O.D.) 500
Index de termeni 509
Index de autori . . . . ^^m^^^ 525

\

Similer Documents