Download Nikos Kazantzakis-Zorba Grecul 02 PDF

TitleNikos Kazantzakis-Zorba Grecul 02
File Size222.2 KB
Total Pages58
Table of Contents
                            NIKOS KAZANTZAKIS
ZORBA GRECUL
                        
Document Text Contents
Page 2

Bine, zise el. Da-mi mana. Daca vreunul din noi s-ar afla în primejdie de
moarte…
Se opri, de parca i-ar fi fost ruşine. Noi care, de ani de zile, luam în
derâdere asemenea, incursiuni: matafizice şi vârâm în acelaşi sac: vegetarieni,
amatori de spiritism, teozofi şi ectoplasme…
Atunci? Am întrebat, căznindu-mă sa ghicesc.
S-o luam ca pe un joc, vrei? Zise el în graba, spre a ieşi din periculoasa
fraza în care se lansase.
Sufletul omului, înglodat în carne, e inca în stare bruta, imperfecta. El e
incababil, cu însuşirile lui insuficient dezvoltate, sa presimtă în mod limpede şi
sigur. Daca ar fi fost capabil, cat de diferita ar fi fost aceasta despărţire.
Ma luptam sa nu vad, sa nu aud, ca sa mai reţin un pic vedenia care se
pulveriza. Sa mai retrăiesc furia ce m-a cuprins atunci, furie şi ruşine totodată,
când prietenul meu m-a făcut, şoarece de biblioteca”. Mi-amintesc ca de atunci
în acest cuvânt s-a întrupat dezgustul meu pentru existenta pe care-o duceam.
Eu, care iubeam atât de mult viaţa, cum de ma putusem lăsa înglodat, de-atâta
amar de vreme, în tot acest talmeş-balmeş de terfeloage şi foi inegrite! In acea zi
a despărţirii prietenul meu m-a ajutat sa vad limpede. M-am simţit uşurat.
Cunoscând de-aici înainte numele slăbiciunii mele, voi fi în stare, poate, s-o
înving mai uşor. Nu mai era stinghera şi imateriala; intrase într-un cuvânt, se
întrupase în el, şi mi-era uşor sa dau lupta cu ea.
Cuvântul îşi croise desigur drum în mine, pe nesimţite, şi am căutat, de-
atunci, un pretext pentru a da dracului toate hârţoagele şi-a ma avânta în
acţiune. Mi-era sila sa port pe blazonul meu acest jalnic rozător.
Eram hotărât să-mi schimb viaţa., Pana acum, suflete, îmi spuneam, nu
vedeai decât umbra şi te desfătai cu ea; acum am sa te duc în miezul vieţii.”
Si tu eşti dintr-aia care se tot socotesc: s-o fac, sa n-o fac… Ei? Cam aşa
ceva, nu? Hai, hotareste-te, curaj!
Un ceai? Făcu el dispreţuitor. Jupâne, un rom!
Sâmbăta trecuta, seara, eram putin cam cherchelit si, niciuna, nici doua,
m-am repezit la patron, care venise tocmai în ziua aceea în inspecţie, şi i-am
tras o mama de bătaie…
O. Mama de bătaie? De ce? Ce-ţi făcuse?
Mie? Nimic! Absolut nimic, pe onoarea mea! Il vedeam pe om pentru
prima oara la fata. Ba ne împărţise şi nişte ţigări, amaratul.
Si atunci?
Oh! Pui şi tu nişte întrebări! aşa mi-a venit mie. Ştii povestea cu
morăriţa? Ce, fundul morăriţei ştie carte? Fundul mărăriţei, asta-i raţiunea
omeneasca.

Page 29

Soarele de amiaza bucura mădularele. Marea se încălzea şi ea la soare,
fericita. în depărtare, insuliţa pustie, învăluită într-o panza subţire de ceata,
părea ca s-a ridicat deasupra marii şi ca pluteşte.
— Ştii, jupâne, zise el, persoana în chestie a fost la biserica. Stăteam în
picioare, lângă ţârcovnic, când deodata vad sfintele icoane luminându-se.
Hristos, Sfânta Feciora, cei 12 apostoli, totul strălucea…, Ce-o fi? Mi-am zis,
făcându-mi semnul crucii. Soarele?” ma întorc, era văduvă.
Îşi holba ochii, cu o mutra de om uimit.
— Spune, ai mai văzut aşa ceva, jupâne? Pielea e intinsa-intinsa si, dintr-
o data, un punct negru. Ei bine, de-ajuns ca să-ţi ia minţile! Tu pricepi ceva din
treaba asta, jupâne? Ce spun terfeloagele tale?
— Dă-le dracului de terfeloage!
Zorba pufni în ras, pe deplin mulţumit.
— Aha, zise el, iată, începi sa înţelegi.
Ieşirăm în aerul rece. Luna plutea pe cerul senin.
— Ah! Muierile! Făcu Zorba dezgustat. Puah! Dar nu e vina lor, e vina
noastră, a noastră, a descreieraţilor, a zvăpăiaţilor, a celor de teapa lui
Suleiman şi a lui Zorba!
— şi nici măcar a noastră, adăugă el furios, e vina unuia singur, a
merelui Descreiarat, a marelui Zvăpăiat, a lui Suleiman-pasa cel Mare… ştii tu
care!
— Daca exista, am răspuns eu; dar daca nu exista?
— Atunci ne-am dus pe copca!
Zorba rumega desigur gânduri cumplite, caci, la fiecare moment, izbea
pietricelele cu ciomagul şi scuipa.
Deodata se intorse spre mine:
— Bunicu-meu – fie-I ţărâna uşoară!
— Zise, el unul se pricepea la muieri. Ii plăceau mult, nefericitul, şi
numai el ştia cate pătimise din pricina lor. Îmi spunea: Micul meu Alexis, o
data cu binecuvântarea mea, am să-ţi dau un sfat: sa nu te-ncrezi în muieri.
Când bunul Dumnezeu a vrut s-o facă pe muiere dintr-o coasta a lui Adam,
diavolul s-a prefăcut în şarpe şi la momentul potrivit, a sărit şi-a şterpelit
coasta. S-a repezit bunul Dumnezeu la el, dar diavolul i-a alunecat printre
degete şi nu i-a lăsat decât coarnele., In lipsa furcii, a zis bunul Dumnezeu, o
buna gospodina toarce şi cu o lingura. Ei bine, eu o s-o fac pe femeie din
coarne de drac!„ şi aşa a făcut-o, spre nefericirea noastră, micul meu Alexis!
Aşadar, când atingi o muiere, ori în ce loc, coarnele de drac sunt cele pe care le
pipai. Sa nu te-ncrezi, băieţaş! Tot muierea e cea care-a furat merele din rai şi
le-a vârât în san. Şi-acu se vantura cu ele fudulindu-se… Daca te-nfrupti din
merele astea, nefericitule, s-a zis cu tine. Daca nu te-nfrupti din ele, tot aia e.

Page 57

Din bronz, din otel ar trebui sa fie plămădit sufletul omului, strigam în
mine însumi, nu din vânt!”
S-ar fi zis ca asculta în noapte pasi care se aproprie sau pasi care se
îndepărtează în străfundul fiinţei lui.
— La ce te gândeşti, Zorba?
— La ce vrei sa ma gândesc, jupâne? La nimic.
La nimic, dacă-ţi spun! Nu ma gândesc la nimic.
— Poate ca o sa raman cu tine, aici… am zis, înfricoşat de duioşia
sălbatică a lui Zorba. Poate chiar c-o sa merg cu tine, sunt liber!
Zorba dădu din cap:
— Nu, nu eşti liber, a zis el. Funia cu care eşti legat e-un pic mai lunga
decât a celorlalţi. Asta-I tot. Tu, jupâne, ai o sfoara mai lunga, te duci, vii, crazi
ca eşti liber, dar nu tai sfoara. şi cata vreme nu tai sfoara…
— O voi tăia într-o buna zi! Am spus cu sfidare, caci cuvintele lui Zorba
atinseseră în mine o rana deschisa şi ma dureau.
— Grea treaba, jupâne, foarte grea. Pentru asta trebuie olecuţă de
nebunie; de nebunie pricepi?
Sa pui totul la bătaie! Numai ca tu, tu ai un creier zdravăn, şi asta o să-ţi
vina de hac. Creierul e-un băcan, el tine registrele, am plătit atât, am încasat
atât, iaca profiturile, iaca pierderile! E-un mic băcan prevăzător; el nu pune
totul la bătaie, păstrează întotdeauna rezerve. Asta nu taie sfoara, nu! O tine
strâns în mana, canalia. Daca-I scapa, e pierdut, nefericitul, s-a zis cu el! Dar
daca nu tai sfoara, fii bun şi spune-mi, ce gust mai are viaţa? Gust de muşeţel
searbăd! Nu de rom, care te face sa vezi lumea de-a-ndărătelea!
— Iartă-mă, jupâne, zise el, sunt un bădăran. Cuvintele mi se lipesc de
dinţi ca glodul de talpi. Nu ma pricep la fraze meşteşugite şi la politeţuri. Nu
ma pricep. Dar tu, tu înţelegi.
— Tu înţelegi! Striga el, ca stăpânit brusc de manie, tu înţelegi, şi-asta o
sa te duca la pierzanie! Daca n-ai înţelege, ai fi fericit. Ce-ţi lipseşte? Eşti tânăr,
deştept, ai parale, sănătate, eşti om de treaba, nu-ţi lipseşte nimic, pastele şi
dumnezeii! Nimic afara de-un lucru, nebunia. şi când lipseşte asta, jupâne…
Îşi clătină scăfârlia enorma şi tăcu din nou.
Putin a lipsit sa ma podidească lacrimile. Tot ce spunea Zorba era
adevărat. Copil fiind, eram plin de elanuri nebuneşti, de dorinţe care-l depăşesc
pe om, iar lumea era prea strâmtă pentru mine.
Încet-încet, cu timpul, am devenit mai înţelept. Fixam limite, separam
posibilul de imposibil, omenescul de dumnezeiesc, ţineam strâns zmeul sa nu-
mi scape.
O mare stea căzătoare trase o dara pe cer; Zorba tresari, holba ochii, ca
unul care vede pentru prima oara o stea căzătoare.

Similer Documents