Download Teodoreanu, Ionel - La Medeleni vol.1 PDF

TitleTeodoreanu, Ionel - La Medeleni vol.1
File Size647.7 KB
Total Pages195
Document Text Contents
Page 2

porneşte! Aşa-i şi calu nărăvaş!... Ia te uită mata!... Ş-ăl tragi... ş-ăl
încerci, ş-ăl mai laşi slobod... şi iar tragi hăţu... Ian auzi!

Melodică mînie de violoncele, zbîrnîitoarea vîjîia în salturile,
tresăltările şi înconvoierile-ncordate ale zmeului însufleţit de viaţa
vînturilor străvezii. Cozile se alintau feminin în larg, dezmierdînd
puterea vînturilor.

― Hooo-pa!...
Dănuţ întinse braţele pe jumătate, într-ajutor celui de sus, c-un gol

în piept şi, înfiorat, îşi feri capul. Cu o pornire de balet, fetiţele se
mlădiară lin; băieţii se-ncordară, gata să se avînte.

Ca un delfin pe valul mării zmeul se dăduse peste cap... şi mîrîind
se înţepenise iar la loc, piept în piept cu-ntreg văzduhul...

În urmă ondulară cozile, păstrîndu-şi graţia de stele căzătoare.
― Hăi-hăi! chiuiră copiii.
Dănuţ clipi, zîmbind.
Sfoara curgea repede spre cer. Zmeul se înălţă deasupra satului,

mai sus decît dealurile, decît soarele, decît rîndunelele. Copiii îl căutau
cu mîna streaşină la ochi, cu degetul celeilalte întins.

― Uite-l, măi! izbucni un băieţel.
― Taci, măi! se răsti la el altul.
― Ci, măi? Ci?
― Sss! se-ncruntară ceilalţi.
În tăcerea din nou limpezită, cerul torcea înnăbuşit. Dănuţ pipăi

sfoara ca pe tăişul unei săbii, cu vîrful vîrfului degetelor.
― Apucă zdravăn, boierule, că ţin şi eu...
Dănuţ se înghesui în ţăran, apucă sfoara şi, pătruns de adîncimea

bulboanei de sus, îşi trase o mînă de pe sfoară. Dibuind cu ea îndărăt,
apucă braţul omului. Mîna de pe braţ strîngea din răsputeri; cea de pe
sfoară, uşurel.

― Ţine bine, boierule, nu-ţi fie frică!... Pune amîndouă mînile,
voiniceşte!

Cu o pornire duşmănoasă, Dănuţ se opinti şi trase, încreţindu-şi
faţa. Cerul nu se desfundă... În mînile lui, atletică, sfoara vibra,
umplîndu-i muşchii de bărbăţie... Ochii îi străluciră îmbătaţi.

― De-acum poţi pleca.
― Rămîi sănătos, boierule! glumi cu seriozitate ţăranul, prefăcîndu-

se că pleacă.
Sfoara-i izbucni din mînă.
― Stai! Stai! Nu mă lăsa! Scapă-mă! ţipă Dănuţ, îmbrîncit, tîrît,

răscolit de panica unui înec în văzduh.
― Iaca aici-s!
Din urmă răsună un trap jucăuş...
― Vă pofteşte coniţa de grabă la curte.
― De ce? se răsti Dănuţ către omul de pe bihuncă.
― Mergem la gară, boierule, că-i vremea! răspunse omul, abia

stăpînind calul.

Page 97

ciudat... Dănuţ ar fi fost mulţumit să-l atace Olguţa. Dar Olguţa pîndea
luciul apei din preajma sălciei, ca pe-o uşă îndărătul căreia o mînă
apăsa clampa.

― Sst!
Nu vorbea nimeni. Herr Direktor aruncă ţigara şi trase trăgaciul.
― Acuma să ştiţi că iese, şopti Olguţa cu fruntea brăzdată.
Monica îşi astupă urechile.
În jurul sălciei, subt apă, zvîcneau noroadele mucegăite.
― Uite-o! Nu trage. Mai stai.
Răposata Fiţa Elencu răsărise din apă... sau din salcie. Şi toate

broaştele, împrejmuind cu ochi şi bube salcia, începură a prohodi în
cor.

Burduhănoasă ca un idol chinezesc, leproasă, ştirbă şi guşată, Fiţa
Elencu nu se clinti din faţa puştei. Glonţul porni, piatra porni. Şi glonţ şi
piatră în zădar. Prohodul broaştelor, din ce în ce mai urlător, gonea
parcă şi glonţ şi piatră. Cu mişcarea elegantă a vînătorilor ― asemănă-
toare cu destinderea în salt a ogarilor ― Herr Direktor sprijini puşca de
umăr şi trase din nou. Piatra după glonţ.

Galeş şi sinistru, Fiţa Elencu îi privea.
Şi deodată, înghiţită Fiţa Elencu ,rămase numai în ochii vînătorilor

salcia goală .Broaştele se risipiră.
― Ce zici, Herr Direktor?
― Ştiu eu!... E greu să tragi în apă; te orbeşte lumina... Urîtă

broască!
― Urîtă broască! oftă Olguţa.
― Urîtă! şopti Monica strînsă de un fior în spate.
― Hai să plecăm, moşu Puiu, se grăbi Dănuţ.
― Nu, dragă. L-am scăpat pe decan. Să ne luăm măcar revanşa cu

membrii baroului. Institui premiu un leu de broască. Eu ţin
contabilitatea. S-a făcut?

― Bravo, Herr Direktor! Lasă că le-arăt eu!
― Dănuţ, începe tu... Nu te pripi, măi băiete! Ocheşte liniştit...

Acuma trage. Ai scăpat-o. E rîndul Monicăi.
― Eu nu ştiu, moşu Puiu.
― Înveţi... N-ai frică, Monica. Nu face zgomot, o îmbărbătă Herr

Direktor văzînd-o că-şi astupă urechile în loc să apuce puşca.
― Monica, mă supăr, interveni Olguţa. Eu aştept.
Dojana Olguţei o hotărî. Luă puşca, stîngace ― aşa cum fumează

femeile care nu ştiu ― şi trase la noroc. O broască întoarsă pe burtă
deveni nufăr alb.

― Un leu pentru Monica... Ia să te văd, Olguţa.
Broasca Olguţei făcu un salt deznădăjduit şi căzu pe apă, arătînd

cerului, cu lăbuţa, inima rănită.
Ali alerga de-a lungul malului, hămăind. Un pocnet îl alunga înainte,

altul îl întorcea îndărăt, mai mînios, mai buimac. Părea că se luptă cu
ţînţarii: el prea mare, ei prea mici.

Page 98

― Pauză. Să facem bilanţul. Monica are doi lei; Dănuţ cinci; Olguţa
opt... E rîndul tău, Dănuţ.

― Ssst! Herr Direktor! Fiţa.
Pe iazul vînăt de înserarea cerului se făcuse linişte. Numai păpurişul

din fund suspina uscat.
― Olguţa, trage tu; eu nu mai văd, şopti Dănuţ lepădîndu-se de

puşcă.
Olguţa i-o luă din mînă fără să-l asculte. Obrajii îi ardeau ca atunci

cînd intrase în odaia Fiţei Elencu pentru răfuială. De astă dată,
broaştele amuţiră ca să răsune singur glasul celei de pe salcie.

De unde răsuna?... De-acolo sau de-aiurea?... În tăcerea topită şi-n
umbra clipei vinete suiau cirezile negre din fundul pămîntului, mînate
de un hohot de rîs hurducat, înnăbuşit şi gros.

― Ali, vin aici! Ţine-l de gît.
Dănuţ ascultă porunca epică. Olguţa se lăsă într-un genunchi, îşi

sprijini cotul de genunchiul celălalt, şi ochi, şi ochi, pînă cînd ţelul se
încrustă în burta albă ca un ciob de lună. Din inima Olguţei şi din puşca
împietrită glonţul ţîşni... şi nimeri. Labele Fiţei izbucniră în sus, tragice,
ca braţele unui blestem. Îmbrîncit de glonţul care-l găurise, trupul se
prăvăli în apă...

Răsăreau stelele pe cerul creştin.
― Bravo, Olguţa! Asta-i lovitură de maestru. Meriţi o puşcă de

vînătoare.
― Olguţa, îţi dau ţie puşca mea, sări Dănuţ cuprins de entuziasmul

darnic al marilor evenimente.
― Merci, păstreaz-o. Eu am să am puşcă de vînătoare.
― Olguţa, am cîştigat pariul. Adică tu l-ai cîştigat, Un cataif cu

frişcă de la mama şi un flacon de parfum de la mine.
― Herr Direktor, nu se putea să scape. Trebuia s-o ucid.
― De ce, măi drace?
― Aşa... Fiindcă-mi era frică de ea, răspunse tare Olguţa ca s-o

audă şi Olguţele din trecut.
Acesta fu epitaful celor două Fiţe.
Muzical, visul unei nopţi de vară suna pe hotarul toamnei. Fluiere şi

flaute, cimpoaie, cobze şi vioare, tălăngi, viole şi violoncelul monocord
al buhaiului de baltă cîntau din trei zări întunecate ― albastru, pentru
paloarea de argint a unei zări. Nu răsărise luna pe acolo; de mult
trecuse soarele. În naltul luminiş, o stea tremura ca prinsă în pînze de
păianjen.

Dănuţ, cu puşca aplecată în jos, deschidea alaiul. Lătratul lui Ali
crăinicea victorii.

...împăratul se întorcea singur de la luptă. Oştile îl aşteptau mai
încolo, ca o pădure gata să-nflorească sau să piară subt secure... Bietul
împărat! Numai el îşi primejduise viaţa pentru ostaşii lui şi pentru
liniştea împărăţiei. Ce împărat de treabă! Ce împărat viteaz! Bravo lui!

― Moşu Puiu, unde eşti?... AH! Ali ! Hei-hei!...

Similer Documents